Editorial – primăvară 2016

Ca de obicei, începutul anului a fost plin de evenimente de prim rang – târguri şi expoziţii –, simpla lor enumerare fiind destul de lungă. Cum însă aceste manifestări aduc noutăţi şi inovaţii care se concretizează, în ultimă instanţă, în tendinţele care vor guverna în design şi fashion în sezoanele următoare, ne facem datoria de a le trece în revistă: Heimtextil (Frankfurt) – materiale textile, Christmasworld (Frankfurt) – decoraţiuni festive, imm (Köln) – mobilier, Cevisama (Valencia) – plăci ceramice, Maison&Objet (Paris) – interior, Ambiente (Frankfurt) – accesorii şi obiecte pentru casă. În actuala ediţie a revistei Căminul se regăsesc informaţii în legătură cu toate aceste evenimente, privite, bineînţeles, prin prisma tendinţelor. Dacă ar fi să facem o sinteză a acestora, naturalul, vintage-ul, artizanalul şi science fiction-ul par a coabita echilibrat. Desigur, important este ce se poate dezvolta în spatele acestor tendinţe. La Ambiente, celebra Paola Navone, designerul care a reprezentat Italia, ţara parteneră la ediţia din acest an a târgului, a reiterat în cadrul unui interviu acordat revistei Căminul că nu vede nicio tendinţă majoră (nouă) în design, dar a subliniat că toate tendinţele menţionate sunt interpretate şi reinterpretate de fiecare designer în funcţie de personalitatea şi creativitatea sa.

Care sunt culorile care se vor purta? Benjamin Moore decretează albul a fi culoarea anului, mai cu seamă datorită faptului că accentele, dar şi liniile negre produc un efect maxim pe astfel de suprafeţe.

Ion Diamandi

 

Be first to comment